Aceasta a fost prima Cupă Mondială după o pauză de 8 ani cauzată de cel de-al Doilea Război Mondial. Premiul a fost numit Cupa Jules Rimet, după numele fostului președinte al FIFA și unul dintre primii promotori ai competiției. Mai multe țări și-au retras participarea înainte și după selecția celor 16 participanți, din cauza crizei postbelice.

Aceasta a fost singura Cupă Mondială în care câștigătorul nu a fost decis într-o finală. De fapt, după o performanță excelentă în cea de-a doua etapă round-robin, Brazilia nici măcar nu a avut nevoie să câștige meciul rămas. Erau favoriți la titlul și majoritatea țării era deja în sărbătoare.

Cu toate acestea, în meciul pe care acum îl considerăm o finală, Uruguay a reușit să supraviețuiască ofensivei intense a brazilienilor și, cu 11 minute înainte de sfârșit, Alcides Ghiggia a marcat golul victorios, lăsându-i pe cei peste 200.000 de oameni de pe stadion într-o liniște totală. Această realizare a devenit mai târziu cunoscută sub numele de „Maracanaço” (în portugheză) sau Maracanazo (în spaniolă), care se traduce aproximativ ca ” Lovitura de la Maracanã”.